De le o vârstă fragedă, Mihai Trăistariu a rămas fără ambii părinți. Acesta a suferit mult, însă i-a avut mereu alături pe cei trei frați ai săi. Recent, acesta a mărturisit că mama sa i-a transmis un mesaj importat din lumea de dincolo.
Prinții lui Mihai Trăistariu s-au stins din viață în urmă cu câțiva ani. Artistul a suferit mult după ce aceștia au trecut în neființă și le-a simțit lipsa. Locul figurilor părintești a fost luat de frații lui. Aceștia s-au susținut și s-au ajutat de-a lungul timpului. (CITEȘTE ȘI: MIHAI TRĂISTARIU A ADUNAT O AVERE ÎN PANDEMIE: “CÂȘTIG BANI DIN TREI SURSE! AM ȘI CONCERTE PÂNĂ PE 1 SEPTEMBRIE!”)
Tatăl lui Mihai Trăistariu a murit atunci când el avea 17 ani, iar mama acestuia s-a stins din viață la două zile după ce el a mers la Eurovision.
”Părinții s-au stins din viață încă de când eram mai mic, tata când aveam 17 ani, iar mama la două zile după Eurovision, în 2006, am simțit mereu lipsa lor, noi suntem patru frați, ne avem unii pe alții, ne motivăm și ne susținem, dar mama și tata înseamnă deja altceva. Mie îmi e dor de sprijinul mamei, de alintările, îmbrățișările ei”, a declarat Mihai Trăistariu, la Antena Stars.
Mihai Trăistariu a mai mărturisit că mama sa i-a transmis un mesaj din lumea de dincolo. Artistul a visat-o în repetate rânduri, iar în unul dintre vise acesta i-a dat un sfat. Se pare că i-ar fi spus să mai participe la Eurovision, pentru că va câștiga concursul.
Acum, artistul este hotărât să asculte sfatul mamei și a declarat că va mai participa din nou la Eurovision.
„Eu am visat lucrul ăsta, eu pe mama am visat-o de vreo 20 de ori, iar pe tata o singură dată, l-am visat chiar că a murit și el era deja mort. Pe mama am visat-o numai bine, făcând mâncare, într-unul dintre visele mele mi-a spus: mami tu trebuie să mergi la Eurovision, să te îmbraci în alb pentru că tu vei câștiga. Vreau să merg la Eurosivision până câștig”, a mai spus Mihai Tărăistariu.